Aiurea-n tramvai

Pentru că sunt întru totul de acord cu ce scrie Cabral aici.
Pentru că m-a scos unu’ de la teveu (ăla de-a zis că injură tot Bucureştiu’ şi pe toţi Bucureştenii de la A la Z) din sărite aseară.
Pentru că e bun. A deţinut centura mondială 4 ani jumate’. A apărat-o cu succes de 9 ori. 30 de victorii şi o singura înfrângere.
N-am vazut meciul (şi la cum arăta Bute la conferinţa de presă nu cred c-o să fie prea plăcut să-l văd), nu mă pricep cine ştie ce oricum, aşa că nu comentez la capitotulul “a fost/n-a fost” sau alte chestii tehnice.
Atât am de zis: e normal ca la un moment dat un sportiv să mai şi piardă. OK asta e, Hai Lucian! Ai o revanşă de luat, bagă mare, noi de-aci de pe margine te susţinem şi te aplaudăm în continuare. Dar, nu se putea să fie alt sportiv care să-l bată? Oricine altcineva în afară de Froch. Pentru că mi se pare tare antipatic omu’.

Ma enerveaza faptul ca nu pot iesi cu bicicleta. Se intampla intr-o capitala europeana (sigur ca da!). Se intampla intr-o vreme in care mai toate organizatiile eco ne bat la cap sa reducem noxele si sa gasim mijloace alternative de transport. Daca stau bine si ma gandesc bicicleta nu este o alternativa. Existenta ei o precede pe cea a motorului cu ardere interna. Nu voi apuca aici sa explic de ce e buna bicicleta. Nu are rost. Cine nu stie, ori nu traieste pe lumea asta, ori, la fel ca mine, a realizat ce inseamna sa faci efort fizic intens in timp ce inhalezi gazele de esapament. Ca vorba aia, piste pentru biciclisti nu exista, iar prin parcuri nu avem voie.
Si iar ma apuca nervii. Vreau sa fie clar: sunt de acord cu parintii. Dar ii invit sa se gandeasca la urmatorul scenariu: peste 10 ani, odraslele lor vor deveni acei pusti teribilisti de care le este lor teama acum. Si peste 10 ani, aceiasi parinti care acum freamata de bucurie ca nu mai au voie biciclistii prin parcuri, vor fi foarte nervosi ca pustii lor nu au pe unde se plimba cu bicicleta. Ca de, odorul atunci va fi devenit acel pusti teribilist despre care parintele grijuliu isi facea griji cu ani in urma. Sau poate e mai bine asa. Poate ca nu vor face scandal. Ne aparam copii de orice fel de pericol inchizandui in case si apoi ne miram de ce stau ei oare pe internet toata ziulica si de ce cantaresc saracii 100 de kile si au doar 11-12 ani.
Dar sa revin ca am inceput sa bat campii cam tare. Dupa cum vad eu lucrurile avem urmatoarele posibilitati:
1. Facem scandal (noi aia de ne dam cu bicicleta), pe unde putem: blog-uri, presa, vecini. Not worth it. Parerea mea. In tara asta nesimtirea e mult prea mare.
2. Invatam sa fim mai toleranti (adica parintii de copii mici sa fie), si sa avem grija de odrasla. Slaba sparanta.
3. Piste pentru biciclisti. Nu ma voi obosi sa dau in primari sau in consiliile locale sau alte de-astea. In Bucuresti EXISTA (putinie si gandite destul de prost) piste. Cativa kilometri buni de pista. Nu, nu ma apuc de injurat idiotii care parcheaza, cu cea mai crasa lipsa de bun-simt posibila, pe piste. Voi injura (asa cum fac in fiecare seara) pe cei cu scooter-e si pe pietoni. Pentru ca parintii aceia care se plang de existenta bicicletelor prin parcuri, nu se obosesc sa aiba grija de bondoci nici macar in preajma pistelor special amentajate. Pentru ca daca faci greseala sa-l avertizezi , pe animalul care e iesit la plimbare cu pitipoanca de mana, cu soneria din dotare, ca e pe spatiul amenajat pentru biciclisti risti sa-ti iei bataie.
4. Acces pe spatiul verde. Aici se poate lucra mai usor. E simplu. Au grija (aia de i-am votat sa aibe grja de urbe), prin metode specifice (sic!), sa mentina spatiul verde la un standard acceptabil (stiu e Romania). Ne dau voie sa pasim pe Sfantul Spatiu Verde (ca in Romania e sacru, na!). In felul asta copii mici se joaca pe sptiul verde si nu mai exista pericolul ca teribilistii sa-i accidenteze.
Apropos, de cate accidente de genul “copil de 2 ani lovit de tanar aflat pe bicicleta in parc” ati auzit?